ROMANI 7:25

VERSET DE MEMORIZAT

Romani 7:25 „Mulțămiri fie aduse lui Dumnezeu prin Isus Hristos Domnul nostru… Astfel dar cu mintea slujesc legii lui Dumnezeu, dar cu firea pămîntească – legii păcatului.”

Aici pentru prima dată se întîlnește expresia ,legea lui Dumnezeu, scrisă cu minusculă, ceea ce rezultă că există o altă lege care îi aparține lui Dumnezeu, care nu este Legea de la Sinai. Aici merge vorba de legea pe care o scrie Dumnezeu pe inimile poporului său, în cadrul Noului Legămînt.

În aceste cîtevai versete este descrisă cea mai tristă și cea mai sumbră stare a unui creștin.

Nimănui, nici prin gînd să nui treacă, că aceasta este o autobiografie a lui Pavel. El ca un adevărat apostol și prooroc, se identifică pe sine cu poporul. Acesta a fost stilul tuturor marelor prooroci. Așa a făcut Isaia, Eremia, Ezechel, Daniel…

El își asumă responsabilitatea, simțind profunda durere a stării poporului. Pavel se asimilează cu creștinii, și nui este rușine să scrie acest pasaj, plasînduse pe sine în această stare. Tot așa el face atunci cînd afirmă: Odinioarăș fiid-că eram fără Lege – trăiam. Dar cînd a venit porunca – am murit.

Pavel personal nu a fost nici odată fără Lege, și în viața lui nu a fost un moment în care el a primit Legea și porunca.

Faptele Apostolilor 23:6 „ …eu sînt Fariseu fiu de Fariseu.”

Filipeni 3:5 „…eu sînt tăiat împrejur a opta zi. (o socot ca un gunoi) din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin.”

Cînd a fost Pavel fără Lege? Dar el se identifică cu Israelul de pînă la Sinai.

Am spus că Pavel în această epistolă folosește două extreme pe care, temporar, să ni le închipuim ca două margine ale aceluiaș drum.

Neascultare – supunere.
Păcat – neprihănire.
Moarte – viață.
Blestem – har.

Trecerea de pe extrema blestemului în extrema harului se numește NAȘTERE DIN NOU. Pasajul inclus în versetele 14-25 descrie starea unui om care a început procesul de naștere, dar pe care nu l-a terminat. Capul este afară, vede lumina lui Hristos, iar trupul este încă în burta lumii. Se bălăcește acolo. Capul și mintea sînt pe extrema harului, iar firea pămîntească – pe extrema blestemului.

Cu mintea îmi place Legea lui Dumnezeu. Țin mult la ea. Consider chiar, că ea este duhovnicească. Dar nu mă ajută la nimic.

Este starea de buimăceală a unui om pornit spre har, dar cu buricul netăiat. Alimentația i se face din sursa veche, din Lege, și aceasta provoacă buimăceala minții.

1. Nu știu ce fac.
2. Fac ce nu vreau.
3. Declar că Legea care mă condamnă este bună.
4. Cînd vreau să fac binele, nu-l fac.
5. Răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac.
6. Caut pe cineva să mă izbăvească de trupul de moarte care nu vrea și nu poate să se nască din nou.
7. Parcă aș fi format din două persoane. În mintea mea funcționează o lege. În trup funcționează o altă lege. Trăiesc într-o stare de conflict permanent. Ba firea pămîntescă, roabă a păcatului și a patimilor mă domină, ba mintea cu Legea pe care a primit-o și care îmi place, mă domină. Este o luptă fără de sfîrșit.

CULMEA TRAGEDIEI

Cu mintea slujesc legii lui Dumnezeu.

Cu fiea pămîntească slujesc legii păcatului.

Mă mulțumesc că măcar cu mintea îi slujesc lui Dumnezeu. O adevărată slujire la doi dumnezei.

Pricina? Trupul de moarte, sau firea pămîntească unde păcatul se află ca o pasăre într-o colivie. O astfel de stare nu poate fi la infinit. Ori omul se va naște ori va muri. Ori va trece pe o parte de drum ori va fi strivit. Viu în mijlocul drumului nu va sta mult timp.