ROMANI 3:1-20
VERSET DE MEMORIZAT.
Romani 3:9 „Ce urmează atunci? Sîntem noi (Iudeii) mai buni decît ei? Nicidecum. Fiind-că am dovedit că toți, fie Iudei, fie Greci, sînt sub păcat”.
Romani 3:20. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului”.
În capitolele precedente, Pavel descrie pentru Biserica din Roma, starea dizastruoasă a celor care trăiau în afara Legii și le descrie atît motivele decăderii lor, cît și consecințele acestei decăderi morale. Îi arată ca, „jertfe a minții lor blestemate”.
Apoi le arată starea celor care aveau Legea, dar din pricina slăbiciunii firii pămîntești în care locuiește păcatul, au devenit neîmplinitori și călcători ai Legii. Din pricina încălcării Legii ei au întrat în conflict cu Dumnezeu. Sau pomenit a fi dușmani ai lui Dumnezeu cu pericolul mîniei și a dreptei judecăți a celui care le-a dat Legea.
Unicul luru pozitiv pe care l-a rezervat Dumnezeu pentru Iudei, este începutul predicării Evangheliei lui Hristos. Duhul lui Dumnezeu declară prin Pavel că Iudeii nu sînt cu nimic mai buni decît Neamurile. Toți se află sub păcat și toți au nevoie de iertare.
De la Avraam pînă la Hristos oamenii se bucurau de neprihănirea pe care o da Legea. (de la Avraam pînă la Moise Legea era transmisă poporului prin preoții pe care îi rînduise Avraam. Un astfel de preot a fost socrul lui Moise) Legea făcea ce era în puterile ei, și așteptările oamenilor nu treceau peste limitele ei. Fiecare era mulțumit de neprihănirea dată de Lege și se stăruia să rămînă în această stare.
Cum vedea Dumnezeu această neprihănire dată de Lege?
„Toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre bune sînt ca o haină mînjită”.
Această stare se părea bună atîta timp cît oamenii erau sub lumina Legii. Dar cînd sub lumina Duhului Sfînt oamenii au văzut culoarea și calitatea neprihănirii dată de Lege au pus cea mai rezonabilă întrebare:
F.A.2:37. „Fraților, ce să facem?”
Această întrebare au pus-o Iudeii la Cincizecime. Ce să facem cu păcatul acoperit? Ce să facem cu neprihănirea care nu este neprihănire? Ce să facem cu credința că tăierea împrejur mai este de folos? Ce să facem cu osînda pe care ne-o aduce Legea? Ce să facem să scăpăm de judecata și mînia lui Dumnezeu?
RĂSPUNS:
Pocăiși-vă de păcatele voastre! Nu le mai acoperiți. Dar spălațile. Căutați de vă împăcați cu Dumnezeu și primiți IERTARE ȘI NU ACOPERIRE a păcatelor. Căutași NEPRIHĂNIREA care se capătă prin credință.
Galateni 5:2 „Iată eu, Pavel vă spun, că dacă vă veți tăia împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic”.
Galateni 5:4. „Voi, care voiți să fiți neprihăniți prin Lege, v-ați despărțit de Hristos. Ați căzut din har”.
Pavel ajunge la un punct culminant spre care a mers pe parcursul a două capitole. A ajuns la timpul cînd trebuie să înceapă discuția despre o altă neprihănire. O neprihănire de o altă calitate, sau o neprihănire de măsura celeia pe care a primit-o patriarhul Avraam cînd l-a crezut pa Dumnezeu, și a fost numit ,prietenul lui Dumnezeu,.
ÎNTREBĂRI
VERSET PENTRU MEDITAȚIE:
Matei 5:20. „Căci vă spun, că dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a Fariseilor, cu nici un chip nu veți întra în Împărăția Cerurilor”.